Nicu Covaci, despre primii fiori ai dragostei
„La 16 ani m-am iubit cu o dansatoare blondină”
Fondatorul legendarei trupe Phoenix vorbește cu nostalgie despre femeia care i-a răscolit simțurile în adolescență. Au fost împreună patru ani, până când frumoasa cu trup de sirenă l-a părăsit pentru un asistent universitar.
„Să tot fie vreo 52 de ani de atunci. Prima mea iubită a fost dansatoare în ansamblul artistic al școlii numărul 2 din Timișoara, iar eu instructor al acelei brigăzi. Participam, la Iași, la concursul național, când s-a înfiripat povestea noastră. Practic, tot atunci s-a lansat Phoenix. Am luat locul doi, pentru că noi cântam muzică la modă în Occident. Nu le-a convenit ștabilor comuniști, așa că ne-au făcut vânt de pe locul 1”. Amintirea primei domnișoare iubite de Nicu Covaci pare nealterată de timp. Ne-o dezvăluie simplu, cu candoarea bărbatului îndrăgostit: „Era de o frumusețe clasică, mulți umblau după ea. Avea un corp splendid, o atitudine ușor sfidătoare, știa să se facă dorită. Eu nu eram vreun expert, nici n-am fost vreodată. Nici acum n-am habar cum se face curte unei femei. S-a legat pur și simplu. Ne-am plăcut reciproc”.
Surprinși în pat de tatăl fetei
Săruturile și îmbrățișările furate atunci prin parcuri îl fac pe Covaci să zâmbească duios acum: „Ne pupam până ne înroșeam buzele. Ne pipăiam, ne alintam, Doamne, ce copii frumoși eram! N-a trecut mult și ne-a prins tac-su pe amândoi în pat!”. Nicu Covaci râde cu poftă, mulțumit parcă de isprăvile de pe vremea când abia-i mijise mustața. „Vă dați seama, aveam doar 16 ani, eram așa de mândru de noi. Patru ani ne-am iubit, până când ea – Carmen Bozan o chema – a devenit studentă. Ehe, apoi n-a mai durat mult și gata, m-a părăsit! M-a lăsat pentru un asistent universitar vestit în epocă. Așa-s fetele, își pierd capul după profesori. Am fost afectat o vreme, apoi am uitat-o. Devenisem din ce în ce mai ocupat, muzica era pe primul loc pentru mine. Asta e, ea a fost prima mea dragoste… Frumoasă aducere aminte”.