Lucian Boia, viața în cuvinte / partea I

”Mitul Eminescu a izbucnit din poezia şi din drama poetului”

Contestat sau apreciat, în funcţie de deschiderea fiecăruia dintre noi, dar respectat şi, poate, pizmuit, pentru uşurinţa cu care jonglează cu adevărurile fragile, Lucian Boia ne oferă, cred eu, privilegiul de a ne fi contemporani.

Ați scris o nouă carte – „Mihai Eminescu, românul absolut. Facerea și desfacerea unui mit”. Mai întâi, ce-a reprezentat Eminescu pentru adolescentul Boia?

L-am descoperit pe Eminescu în liceu şi m-am îndrăgostit de el. Îl citeam dincolo de obligațiile școlare, în bună măsură i-am învățat versurile pe dinafară. Și astăzi, cred că aș putea să vă recit „Luceafărul” fără prea multe greșeli. E o pasiune, o veche iubire. Așa că m-au amuzat, dată fiind reputația mea de demistificator fără scrupule, anumite comentarii… Cum că-l voi face praf pe Eminescu în această carte. Or, nu era nici un risc, dată fiind relația mea foarte apropiată, specială, cu marele poet. E o carte care nu se referă decât tangențial la poetul Eminescu. Ea vizează mitul creat în jurul acestuia și tot ce a însemnat acest lucru în literatura și cultura română.

Lucian Boia, in fata standului cu carti – munca de-o viata a unui istoric pasionat de scris

– Cum a început transformarea lui Eminescu în mit?

– S-a combinat poezia eminesciană, care, în momentul îmbolnăvirii poetului, tocmai începe să fie cunoscută în cercuri mai largi – până atunci nu-l citiseră prea mulți – , dar, din 1883, când se amplifică boala, începuse să se lărgească și cercul celor interesați de poezia lui -, cu drama personală. Să nu uităm ce s-a întâmplat de curând cu nenorocirea de la Colectiv și până unde se poate ajunge… Cum s-a transpus un fapt divers într-o mare mișcare, adică în tot felul de solicitări de ordin politic, de reînnoire a României…

– Care chiar s-a produs…

– Da, e forța pe care poate s-o aibă, într-un anumit context, un fapt divers până la urmă. Bine, faptul poate fi tragic…

12 ani avea Lucian Boia când a hotărât că se va face istoric

– Vorbiți însă de mecanism…

– Un mecanism de amplificare, ce se poate pune în mișcare la un moment dat. Deci, astea sunt cele două componente inițiale ale mitului Eminescu – poezia și drama personală. Din chimia lor a izbucnit mitul eminescian. Interesul pentru poezia lui, dar potențat prin ecourile stârnite de nenorocirea poetului, de îmbolnăvirea lui. Să reținem că n-a fost un singur moment, atunci, în vara lui 1883. A fost, cu repetiție, timp de șase ani, un fapt divers care a preocupat tot mai mult opinia publică.

Așa s-a creat mitul Eminescu, care, ulterior, s-a amplificat și s-a îmbogățit într-o măsură pe care nici n-ar fi bănuit-o cei care l-au descoperit ca poet.

– Dacă ar mai fi trăit și și-ar fi continuat opera, probabil că nici n-ar fi ajuns atât de cunoscut…

– Da, pentru că ar fi putut să fie foarte mare ca poet, dar fără să creeze o mitologie în jurul lui. Bine, Eminescu este, sau este considerat, cel mai mare poet al românilor. Dar mai sunt și alți poeți români de mare valoare, doar că nu putem vorbi, de pildă, de un mit Arghezi. Ar fi fără sens. Indiferent de valoarea poeziei lui Arghezi. Mitul nu înseamnă doar recunoașterea unei valori. Valoarea poate fi imensă, dar nu generatoare de mit, care este proiecția unei societăți într-o anumită personalitate.

lucian Boia si ultima sa carte – Mihai Eminescu, romanul absolut. facerea si desfacerea unui mit

– Nu s-a perimat mitul Eminescu?

– A obosit pe de o parte, pe de altă parte nu numai că n-a obosit, ci chiar s-a potențat. Mai ales dacă ne gândim la cei care îi susțin naționalismul și care, în contextul actual, al unui declin al ideologiei naționale, simt că valorile în care cred ei sunt amenințate. Atunci, îl cheamă în ajutor pe Eminescu. Deci, avem de-a face cu o actualizare forțată a poetului, trasă din context. E extraordinar câtă literatură avem, în ultimii ani, legată de un așa-zis complot la adresa lui Eminescu. Cum că el n-ar fi înnebunit, ci, pur și simplu, ar fi fost sechestrat din motive politice, dat fiind că era împotriva alianței României cu Austro-Ungaria și Germania. Deci, Eminescu ar fi o victimă politică, ar fi chiar primul deținut politic, anticipând ce s-a întâmplat în închisorile comuniste. Curentul naționalist susține că Eminescu ar fi plătit încercarea de a-și apăra demnitatea, de a lua apărarea poporului nostru în fața puterilor dominatoare.

Nu a existat niciodată o singură istorie şi nu va exista niciodată! Istoria se diversifică încontinuu.

– La ce ne-ar putea folosi acum aceste supoziţii? Și cui?

– Păi, nu ne folosesc la nimic. Dar cei care văd lucrurile în felul ăsta, cred că străinii sunt o primejdie pentru noi. Cred că intrarea noastră în Uniunea Europeană nu este un lucru bun, că România riscă să-și piardă suveranitatea, sufletul, ca să spunem așa. Eh, cei care gândesc așa, apelează la Eminescu și brodează pe tema asta.

– Suntem un popor frustrat cultural care se agață de o anumită personalitate, tocmai pentru a se simți superior sau cel puțin egal cu alte popoare?

– Suntem un popor destul de complexat, cu multe frustrări. Asta se explică prin istoria prin care au trecut, o istorie destul de chinuită. Au fost niște țărișoare aflate cam tot timpul sub diverse stăpâniri străine, călcate în picioare, sfârtecate în funcție de interesele altora. Asta a fost istoria românilor. A creat complexe de inferioritate. Așadar, prin Eminescu, au încercat să anuleze aceste complexe. El apare ca un mare creator, de talie universală. El devine justificarea însăși a valorii poporului român, a locului lui în lume.

Lucian Boia – o dulceata de copil

– Și asta cu toate că Eminescu nu este atât de cunoscut la nivel universal…

– Nu este cunoscut aproape deloc. Este tradus, dar nu cunoscut. Este clar că, dacă faci un sondaj printre intelectualii din orice țară europeană, rar sunt cei care au auzit de numele lui Eminescu. Se spune că, în culturile mici, oamenii se concentrează asupra unei anumite personalități pe care vor s-o propulseze cât mai sus.

S-a făcut comparația Eminescu-Petöfi, poetul ungurilor, dar mi se pare că Eminescu este mult mai mult. El este <românul absolut>, după cum l-a caracterizat Petre Țuțea.

– Ce înseamnă <românul absolut>?

– E românul care întruchipează tot ce are nația română mai bun, talentul, geniul… O sinteză a românismului, vorba lui Marin Sorescu: <Fiindcă toate acestea trebuia să primească un nume, li s-a spus Eminescu>.

– Ca rezonanță internațională, poate mai ușor era de defilat cu Brâncuși…

– Da, Eminescu n-are rezonanță internațională, pe când Brâncuși o are. Doar că pe Brâncuși nu l-au descoperit românii, ci francezii. Abia apoi l-au preluat și românii. Pe când pe Eminescu l-au descoperit românii și au încercat tot timpul să-l propulseze în lume.

– Comuniștii, în perioada anilor ’50, l-au întors pe toate feţele pe Eminescu…

– Oho, comuniștii l-au preluat și l-au deformat foarte tare în două versiuni contradictorii. Prima e cea anti-națională și proletară a luptei de clasă, când Eminescu e văzut ca poetul din <Împărat și proletar>…

– Văzut deformat…

– Binențeles, complet deformat. După aceea, s-a trecut în extrema cealaltă, odată cu comunismul naționalist, pentru că, la noi, comunismul a avut două faze: comunismul internaționalist, antinațional, de fapt, și, după aceea, comunismul naționalist. Deci, s-a trecut, ideologic vorbind, de la o extremă la alta. Și, atunci, Eminescu a fost complet deplasat – dinspre <Împărat și proletar> spre poezia cu caracter național, spre identificarea lui cu națiunea română.

La 17 ani, Lucian Boia a urcat pentru prima data in Piatra Craiului. S-a indragostit iremediabil de lama calcaroasa a Craiului

– Cum îl pliaseră și sămănătoriștii…

– Da, și sămănătoriștii, la început de secol 20, dar și legionarii, în anii ’30.

– Practic, Eminescu e bun la toate.

– Păi, normal că e bun la toate. Din moment ce e <românul absolut>, el folosește tuturor ideologiilor și tuturor tendințelor. E atât de important în conștiința românească, încât fiecare încearcă să se justifice și să se legitimize cu Eminescu.

– Dă bine, cu alte cuvinte…

– Dă foarte bine. <Iată – și Eminescu e cu noi!>. Mai mult de atât, n-are ce să fie. Dacă zici, în schimb, <Brâncuși e cu noi!>, n-are nici o valoare, nici o semnificație! Zici, însă, de Eminescu – gata! El, valoarea tutelară, <românul absolut>. Dacă susții că Eminescu e cu tine, înseamnă că ai dreptate.

Spune-ți și tu povestea! Scrie-ne la contact@oamenidepoveste.ro!

Cum s-au îndepărtat tinerii de Eminescu

Transformarea ideologului Eminescu în instrument de propagandă, în diferite perioade de timp, i-a îndepărtat pe tineri de poetul Eminescu. “Asta e primejdia proiectării lui Eminescu, și a altora, în mit. Până la urmă, devin niște forme obligatorii. Or, avem de-a face cu un om care a trăit cândva cu adevărat, cu o poezie vie, proaspătă încă. Modul acesta de a-l trata solemn, ca pe un mit – mai ales în școală -, i-a îndepărtat pe tineri de Eminescu. Ar fi de dorit mai multă libertate în interpretarea poetului. Poate că și tinerii ar fi atunci mai interesați”, consideră Lucian Boia.

Boia, la foc automat

• S-a născut la 1 februarie 1944, la Bucureşti
• Are origini italiene după mamă, Morandini pe numele de fată
• În 1962 se înscrie la Facultatea de Istorie, pe care o absolvă ca şef de promoţie. Aproape 45 de ani a activat în această instituţie
• “Istorie şi mit în conştiinţa românească” (1997 – Humanitas) este cartea-reper a redefinirii istoriei naţionale
• În tinereţe, îi plăcea să urce pe munte, creasta Pietrei Craiului fiind destinaţia sa favorită
• Pasiuni: istoria şi scrisul
• “De ce este România altfel?” – carte cu tiraj record în România: 60.000 de exemplare

••• interviu apărut și în Evenimentul Zilei •••