Discuție liberă cu scriitorul Lucian Boia

„Ne tragem mai mult din comunism decât din daci și romani”

În ultima sa carte – „Strania istorie a comunismului românesc (și nefericitele ei consecințe)” – istoricul Lucian Boia propune o analiză altfel a societății noastre.

Oameni De Poveste: Cum s-a născut ideea acestei cărți?

Lucian Boia: Mă ocup de multă vreme de diverse aspecte ale comunismului. La scut timp după  căderea regimului în țară, am publicat în Franța o carte rară – „Mitologia științifică a comunismului” – o interpretare de ansamblu. Apoi, în mai multe dintre cărțile mele m-am referit la problemele comunuismului. Așa că, această ultimă carte a venit natural. Probabil că este ultima mea contribuție privitoare la comunism. M-am săturat de atâta comunism, dar am simțit nevoia să fac o interpretare finală, în care să povestesc, în felul meu, cum s-a desfășurat fenomenul în România. La noi a fost cu totul și cu totul special.

La nivelul țării noastre, în perioada interbelică cel puțin, comunismul n-avea decât foarte puțini adepți. Susprinde, astfel, anvergura pe care a căpătat-o ulterior.

Avem o istorie a comnismului destul de curioasă, tocmai din acest motiv am și ales acest titlu – „Strania istorie a comunismului românesc”. Bine, comunismul în ansamblul lui este straniu, pentru că reprezintă un proiect utopic pe care anumiți oameni au încercat să-l implanteze în realitate. Or asta nu merge, să așezi utopia, să o faci să prindă rădăcini în realitate. De aici s-a ajuns la toate abuzurile, la toate crimele, la toate dereglările experimentului comunism, iar în final la prăbușirea acestui sistem. Deci, este o istorie stranie în ansamblul ei. La care se adaugă și stranietatea comunismului nostru. Românii se încăpățânează să fie puțin altfel de fiecare dată. În 1944, în România, erau 1.000 de comuniști, pentru ca ulterior să devină țara cu cei mai mulți membri – formal, evident – înscriși în partid. Devenisem țara cu cei mai mulți comuniști raportat la numărul de locuitori. Mai mult, fenomenul s-a implantat foarte solid în România. Iar acest lucru s-a văzut după căderea sistemului, odată cu dificultatea cu care am ieșit din comunism. Este un paradox.

Românilor le lipsește perseverența, dorința (…) de a sta de strajă democrației, de a-i supraveghea tot timpul pe cei care ne conduc. Asta ar trebui să-i preocupe pe tinerii noștri – atitudinea de vigilență civică

Poate că nici acum nu ne-am despărțit definitiv…

Un alt paradox – țara în care comunismul vine cu o mitologie anti-națională violent afirmată, care căuta să reteze orice relație cu tradiția istorică și culturală glisează de la această atitudine anti-națională exact la opusul ei, la un naționalism extrem în vremea lui Ceaușescu. Apoi – vorbind în continuare despre paradoxuri – este țara comunismului dinastic, singura din Europa. Putem face comparație doar cu Coreea de Nord. Și, în sfârșit, România este țara care s-a despărțit de comunism printr-o Revoluție sângeroasă. Doar că, după această ieșire violentă din comunism, a urmat cea mai lentă desprindere de comunism.

Românii au vrut, mai degrabă, să-l dea jos pe Ceaușescu decât să scape de comunism…

Asta am încercat să arăt în această carte. Ce m-a interesat a fost să explic, să explic comunismul așa cum a fost el în general, apoi cum a fost el la noi.

Credeți  că tinerii de acum sunt interesați de fenomenul acesta, de comunism?

În mod firesc tinerii de astăzi se ocupă de viața lor, nu de viața părinților și a bunicilor. Nu cred că trebuie să le cerem lor atât de mult. Mai degrabă nouă ar trebui să ne cerem asta, să-i facem să înțeleagă istoria, de ce este bine s-o cunoască și să aprecieze în mod corect diverse evenimente sau evoluții ale trecutului. Fiindcă ne tragem mai mult din comunism decât din daci și din romani. Am spus-o într-o manieră ironică, dar este o afirmație cât se poate de serioasă. Ne tragem din daci și din romani de la o distanță de 2.000 de ani, pe când comunismul a fost ieri, foarte aproape de noi. România de azi și multe din dereglările societății noastre sunt cauzate și de ce s-a petrecut după Revoluție, dar cele mai multe derivă din îndelungata perioadă comunistă dinainte de ’89.

„Românilor le lipsește perseverența de a sta de strajă democrației”

Ce spuneți de mișcările acestea din ultima perioadă? Oamenii au ieșit în stradă după tragedia de la „Colectiv”…

A început să miște un pic și opinia publică românească. Sunt din ce în ce mai mulți români care-și spun punctul de vedere. Este exact ceea ce a lipsit în perioada comunistă, ca și după această etapă. Am spus, într-un loc, în carte, că românii l-au meritat pe Ceaușescu. Bine, nu toți, dar societatea în ansamblu. Pentru că românii reacționează foarte greu. Și astăzi, preferă să se uite la televizor decât să întreprindă ceva.

Sau când o face, reacționează violent.

Da, cum a fost în zilele de după „Colectiv”. Doar că românilor le lipsește perseverența, dorința de a finaliza un proiect sau de a sta de strajă democrației, de a-i supraveghea tot timpul pe cei care ne conduc. Asta ar trebui să-i preocupe pe tinerii noștri – atitudinea de vigilență civică.

Am spus, într-un loc, în carte, că românii l-au meritat pe Ceaușescu. Bine, nu toți, dar societatea în ansamblu. Pentru că românii reacționează foarte greu. Și astăzi, preferă să se uite la televizor decât să întreprindă ceva

Poate tocmai din această cauză nu reușim să dăm un lider…

Aceasta este diferența dintre România și Polonia, de exemplu. Noi – cu câțiva disidenți, care nu reușesc, într-o societate pasivă, să realizeze mare lucru – și polonezii, care decenii de-a rândul, prin muncitorii din fabrici, prin intelectuali, prin preoți, au luptat împotriva regimului. Și la noi au fost indivizi sau mici grupuri care s-au ridicat, dar s-au pierdut într-o atitudine de pasivitate de care românii trebuie să se despartă. Măcar astăzi să înțeleagă că trebuie să fie mai atenți la ce se întâmplă în spațiul public, să-și spună cuvântul și să acționeze.

Vom reuși să depășim această carență?

Nu știu, viitorul mi-e necunoscut. Sunt un simplu istoric, mă opresc, așadar, la prezent. E suficient.

Spune-ți și tu povestea! Scrie-ne la contact@oamenidepoveste.ro!

Scrie deja la următoarea carte

La ce mai lucrează Lucian Boia? „Pregătesc un eseu despre istoria în ansamblu. Cred  că o să-l intitulez – dar nu știu sigur dacă acesta va rămâne titlul – „Un joc fără reguli despre imprevizibilitatea istoriei”. Acesta-i titlul care mi-a trecut prin cap, am timp să decid. Câteodată termin cartea până să-i găsesc titlul potrivit. Doar el exprimă chintesența cărții. Ar fi culmea să scrii o carte bună căreia să-i dai un titlu prost! Glumind puțin cred că mai bine ar fi să scrii o carte proastă căreia să-i dai un titlu bun decât invers”.

I-a surclasat pe Liiceanu și pe Pleșu

Cartea lui Lucian Boia – „Strania istorie a comunismului românesc (și nefericitele ei consecințe)” – a fost prima în topul vânzărilor Editurii Humanitas la Bookfest, târgul de carte încheiat săptămâna trecută. Pe locul doi s-a situat cartea lui Gabriel Liiceanu – „Nebunia de a gândi cu mintea ta”, iar pe trei cea a lui Andrei Pleșu – „Neliniști vechi și noi”.

Boia, la foc automat

• S-a născut la 1 februarie 1944, la Bucureşti
• Are origini italiene după mamă, Morandini pe numele de fată
• În 1962 se înscrie la Facultatea de Istorie, pe care o absolvă ca şef de promoţie. Aproape 45 de ani a activat în această instituţie
• “Istorie şi mit în conştiinţa românească” (1997 – Humanitas) este cartea-reper a redefinirii istoriei naţionale
• În tinereţe, îi plăcea să urce pe munte, creasta Pietrei Craiului fiind destinaţia sa favorită
• Pasiuni: istoria şi scrisul
• “De ce este România altfel?” – carte cu tiraj record în România: 60.000 de exemplare

••• material apărut și în Evenimentul Zilei •••