Maia Morgenstern, viața în cuvinte

„Tinerii au nevoie să se manifeste liber, dar ce soluții le dă societatea?”

Maia Morgenstern te privește direct în ochi și îți pune tot atât de multe întrebări pe cât de multe răspunsuri îți oferă. Te arată cu degetul, te responsabilizează, te amețește și, în tot acest scenariu cu rădăcini prinse definitiv în viața noastră, ne îndeamnă să le lăsăm copiilor noștri intact dreptul de a alege și de a se exprima liber. Interviul de mai jos stă mărturie.

Din nefericire, acest dialog stă sub semnul tragediei din clubul Colectiv, unde atâția tineri au murit absurd, într-un spațiu nepotrivit, așa cum s-ar putea întâmpla și într-o sală de teatru neconvențională. Doar sunt atâtea, prin subsoluri de case vechi…

Nu sunt dată peste cap de acum, n-o să fiu politically correct, n-o să vă placă… Acest moment tragic este, totodată, o conjunctură pe care n-aș vrea s-o folosesc. De fapt, aș vrea să tac pe tema asta. Demult, de foarte mult timp atrag atenția, dar, dacă nu e în interesul public, al presei..

Sunt sfâșiată, sunt frământată de ce s-a întâmplat… De ce? Unu: am copii adolescenți. Doi – exist în spectacole de teatru, de teatru de forme, de teatru independent în spații neconvenționale.

Ce înseamnă spații neconvenționale?

Pe sus, pe jos, în stânga, în dreapta… Neconvenționale. Și se fac spectacole mari, cu succes la public, triumfuri mari. E dreptul meu să-mi placă anumite lucruri, să exist într-o zonă sau în alta. E adevărat, nu sunt forme de cultură sau acte artistice obișnuite, dar e dreptul meu să aleg ce-mi place. Deci, am proiecte, particip la acțiuni în spații neconvenționale. Și nu de puțină vreme… Teoria <Merge și-așa> nu-i de ieri, de azi. Înainte de Revoluție, la Cenaclul Flacăra, ce tragedii s-au întâmplat…

„Dorința de profit, bazată pe sintagma <Merge și-așa>, ne-a adus aici”

Nenorocirea de la Ploiești, de pe stadion, cu cinci morți și sute de răniți…

Iaca, știți mai bine. Eh, se petreceau și atunci tragedii, dar se mușamalizau, se acopereau. Cum se încearcă și acum. Doar că în prezent sunt alte modalități de comunicare. Nenonorociri, însă, s-au întâmplat mereu. Dorința de profit, bazată pe sintagma <Merge și-așa> sau pe alta, mai personală – <Haideți, doamnă, v-ați trezit dumneavoastră că nu e bine!>, ne-a adus aici. Sunt înspăimântată! Ce fac? Îi interzic copilului meu să mai meargă în spații improprii? Păi dacă acolo se manifestă așa cum îi place? Vai de mine, păi unde mai e libertatea de exprimare? Ar însemna să-l distrug, să-i distrug încrederea, îi distrugi perspectiva de a avea prieteni, de a fi într-un grup în societatea asta… Te trezești că vine Protecția Copilului și zice: <Ce-o fi și cu nebuna asta de mamă? >. Îți demonstrează, psihologic, că nu-i bine să intervii brutal în dezvoltarea copilului.

Și-atunci, ce fac? Păi, stau în fața clubului până la 9 seara sau cât durează spectacolul lor și, înfășurată într-un șal, aștept cu sufletul la gură. Până la urmă, știu de azi, de ieri că se vinde alcool minorilor? Azi am aflat? N-am aflat azi. Să schimbăm, să schimbăm, schimbare… Dar cu toții participăm la nenorociri… Nu vezi în club, lângă tine, pe unul de paișpe ani care bea? Și ce faci? Îi spui să nu mai bea alcool? Nu-i spui.

Nu ne implicăm personal…

Mă uit în ograda mea, în sufletul meu… Care-i responsabilitatea și vina mea… Urlă toate în mine, dar îmi dau acordul fără să mi-l dau, de fapt… <Las’, că merge și așa>. Dar uite că nu mai merge.

Maia Morgenstern, la spital // fotografii: arhiva personală

Credeți că se va schimba ceva în bine, au ieșit zeci de mii de oameni în stradă…

Nu asta contează. Nu contează nici ce cred eu. Bine ar fi să facem ceva atunci când conștiința ne îndeamnă să facem ceva, când ești sufocat, gâtuit. Dar nu ne-ar strica să ne gândim dinainte și ce punem în loc.

Noi suntem clasa politică

Avem ce să punem în loc?

Evident, evident.

Ce credeți despre clasa noastră politică?

De ce nu m-ați întrebat asta înainte de această tragedie? Acum două săptămâni?

De ce nu acum? Poate peste două săptămâni, Doamne ferește!, se mai petrece o tragedie. Odată și-odată trebuie pusă întrebarea.

Înțeleg… Așa e. De fapt, clasa politică suntem noi.

Ne merităm conducătorii?

Stăm noi de vorbă acum, iar eu vă întreb, fac pe jurnalistul. Deci, – un scenariu – noi doi stăm de vorbă și vine unul, <Domnul Autoritate>, și vă zice: <Hai, lasă interviul cu artista asta răsuflată… În clipa asta îmi faci reportaj la Parlamentul Europei>. Eh, nu lași artista răsuflată și te duci să faci reportaj nu știu unde?

Maia Morgenstern, în spectacol

Nu.

Sigur? E răspunsul pe care mi l-aș fi dorit. Bine ar fi.

E adevărat, oamenii fac și compromisuri…

Păi, vezi… <Hai, domne’, lasă artista, cafelele, hai să facem bani!>… Bine, se mai întâmplă și lucruri bune. De exemplu, teatrul care se repară acum, Teatrul Evreiesc de Stat, care aproape căzuse, era o ghilotină… Slavă Domnului! Primarul, doctorul, profesorul Sorin Oprescu și-a asumat o treabă – a reparat această clădire, monument istoric. Cădeau pereții pe noi. Demersul lui a născut însă multe controverse.

Pare aiurea să vorbim despre artă în astfel de momente…

Întrebați, întrebați, doar sunt artist. Deși, în astfel de momente de jale și de mare tristețe, ar trebui să cântăm Requiem de Mozart. Violonistul să pună mâna pe arcuș, să facă semn orchestrei, iar corul să cânte. Asta se cuvine.

Maia Morgenstern, la sinagogă

Ar trebui să-l ducem pe Mozart în Piață, pe stradă, unde se strâng oamenii…

La proteste se duce fiecare cum simte. Sigur că este un moment de 100 de grade, altfel nu se întâmpla nimic. Dar poate nu știm ce vrem… Ca artiști, suntem folosiți imediat. Acuși se apropie campania electorală și se înmulțesc concertele, spectacolele, actele artistice. Toți merg, pentru că toată lumea are dreptul să se manifeste liber. Asta e. Cine evaluează actul artistic?

Spectatorul.

Vă dau un exemplu: Mozart. A murit contestat, sfâșiat, l-au mâncat de viu. La cimitirul săracilor cu el, l-au lăsat de izbeliște. De ce? Pentru că a îndrăznit să compună altfel decât se aștepta de la el. L-au mâncat! Impresioniștii mureau de foame… Sărăcie, mizerie… Le mai vindea nevasta câte o jumătate de tablou…

Acum se câștigă bani mulți de pe urma lui Mozart, a partiturilor lui pătate de vin roșu. I-au făcut și muzeu.

Da, vă dați seama?

Maia Morgenstern, cântăreață

Există și la noi un corespondent? Poate nu de talia lui Mozart și nu neapărat din muzică, ci din literatură, din teatru…

Nu fac comparații, dar avem exemple. Vorbeam despre teatru, despre forme, despre spații transformate în locuri pentru spectacole… Pentru că tinerii au nevoie să se manifeste liber. Ce soluții le dăm noi? Închidem locurile improprii, dar ce le dăm la schimb? Există și public pentru astfel de spectacole. E adevărat, actul cultural se desfășoară în locuri insalubre de multe ori, în hrube, cu șobolani, cu de toate, dar unde în altă parte să se desfășoare? Unde? Ce pârghii îmi oferă societatea? Sunt artist pentru că mă manifest artistic, pentru că cineva vine să mă vadă, să mă judece, să-i plac, să-i displac… Dar unde? Am lansat întrebări retorice, pentru că este nevoie de soluții.

Tatăl matematician și sfaturile sale pentru Noica

Ce v-a atras și vă atrage mai mult – teatrul sau filmul?

Iubesc și teatrul, și filmul în egală măsură.

Ce priorități aveți în viață?

Memoria părinților, sănătatea copiilor și această instituție care se numește Teatrul Evreiesc.

Maia Morgenstern, în librărie

Tatăl dumneavoastră a fost profesorul de logică matematică al lui Constantin Noica…

Asta mi-au povestit prieteni de-ai tatălui meu. El mi-a dezvăluit puțin, dar să știți că, de câte ori a fost solicitat, a împărtășit din cunoștințele și înțelepciunea lui domnului Noica. Când nu era solicitat, stătea în banca lui și făcea traduceri, ca să aibă din ce trăi.

Mama ce-a însemnat pentru Maia?

Un reper la care eu mă raportez. Mama era cea care punea pâinea pe masă. Tata a fost dat afară, după ce-a venit din război, din lagăr, a intrat la Facultatea de Matematică, a absolvit-o, a devenit cadru universitar, apoi, pentru convingerile sale, pentru că spunea unde se greșește – atenție! – în anii ’50, semnala necunoscuta în ecuație, a fost dat afară din facultate. Și-a pierdut mințile! După lagărul fascist, după lagărul stalinist, a devenit student, a absolvit cu brio și a fost reținut în facultate. Eh, apoi, pentru că atrăgea atenția asupra greșelilor, fără să fie anti-comunist – Nu! -, el n-a fost membru de partid, dar nu anti-comunist. Afară în secunda doi!. Așa că, mama a fost cea care a susținut familia. Ea a fost unul dintre primii informaticieni din țară, de pe vremea când un calculator era cât camera asta.

Și, cu toate acestea, n-ați mers în direcția științelor exacte.

Probabil că nu m-a dus mintea să fac matematică. Părinții m-au încurajat însă, mi-au fost alături și mi-au respectat alegerile.

Pe fetițe cum le simțiți? Aplecate spre partea umanistă sau spre matematică?

Om vedea. Mi-e drag de fiica cea mare, merge, privește spectacole, filme. Am fost la Festivalul Național de Teatru, unde cu greu am procurat bilete. Am văzut cam toate spectacolele împreună. Un ultim lucru important…

Maia Morgenstern, semnând autografe

Vă rog.

Trăim într-o eroare a funcționarilor. E un lucru perfect real. Aoleu, ce ne facem dacă? Să nu ne punem rău cu ăla, cu ăla…

Marile întâlniri cu filmul, cu Mel Gibson?

Tare a fost interesant, intens. Am avut parte și de controverse, dar și de aprecieri. Am primit premiul Academiei Europene de Film. S-a întâmplat demult, e adevărat, dar cu aceeași dragoste vorbesc și despre <Patimile lui Hristos>, și despre <Domnișoara Cristina>, film realizat după un roman de căpătâi al literaturii noastre, scris de Mircea Eliade. Aici, fantasticul, socialul, spaimele din noi și spaimele moștenite sunt foarte bine prinse.

Ce mai citiți?

Amos Oz, Daniel Barenboin, citesc Madeea Axinciuc. Încep, de obicei, mai multe cărți. Nici nu s-ar putea fără lectură. O carte dragă mie: <Jurnal de lagăr de la Nürnberg>, de Rózsa Ágnes.

Spune-ți și tu povestea! Scrie-ne la contact@oamenidepoveste.ro!

Maia Morgenstern, în câteva cuvinte

S-a născut la București, pe data de 1 mai 1962
Are un băiat – actor talentat, Tudor Aaron (30 de ani) și două fete – Eva Lea Cabiria (15 ani) și Ana Isadora (11 ani)
A copilărit fără televizor, ascultând, în schimb, teatru radiofonic
În 1980 a picat examenul la IATC și s-a angajat ca figurant la Teatrul Evreiesc
În 1981 a intrat la Teatru, a absolvit în 1985, după care a jucat trei ani la Piatra Neamț
Morgenstern – numele de familie – înseamnă, în limba germană, „Luceafărul de dimineață”
În 2012 s-a înscris la Facultatea de Litere, secția Studii Ebraice
În timpul filmărilor pentru „Patimile lui Hristos” era însărcinată
Practică yoga, fiind încurajată, de la vârsta de 5 ani, chiar de tatăl său, și el practicant
Este directorul Teatrului Evreiesc de Stat
Visul secret al copilăriei – să fie balerină

Vorbă de duh preferată – „Ne pot lua ăștia demnitatea numai în măsura în care suntem dispuși să renunțăm la ea” – Mahatma Gandhi

Maia Morgenstern

Roluri în teatru:

a debutat pe scena Teatrului Evreiesc, într-o piesă în idiș, în rolul lui Puck, din „Visul unei nopți de vară”, de Shakespeare
Lola Blau – „Astă seară, Lola Blau”, de Georg Kreisler
Kathleene – „Parchează mașina la Harvard”, de Israel Horovitz
Ioana – „Acești îngeri triști”, de Dumitru Radu Popescu
Lucietta – „Piațeta”, de Carlo Goldoni
Electra – „Electra”, de Sofocle
Fata vitregă – „Șase personaje în căutarea unui autor”

Filmografie: