Lecție de viață cu Ștefan Eniceicu, cel mai bun tânăr fizician din lume

„Nu există visul american, ci doar visul meu de a face o lume mai bună!”

Ștefan are 19 ani, este elev în clasa a XII-a la Liceul de Informatică din București, iar de curând a fost admis, pe baza rezultatelor obținute la Olimpiada Internațională de Fizică, la Harvard. Mai mult, americanii i-au oferit și o bursă de studiu în valoare de 240.000 de dolari

În miezul unei zile luminoase de decembrie, când românii erau sufocați, pentru a douăzeci și șasea oară consecutiv, cu festivități și comemorări trunchiate de singurul aspect esențial – adevărul -, l-am întâlnit pe Ștefan Dan Eniceicu. „Port o geacă mare, roșie, n-aveți cum să mă ratați”, îmi comunică, telefonic, adolescentul. În buza gurii de metrou de la Universitate, chiar în fața Teatrului Național, facem cunoștință. La câțiva pași, un protest spontan sau organizat – habar n-am – ne transformă scurtul dialog într-un cor de fluierături strunit de voci răgușite. Ecoul loviturii de stat din ’89 sau al Revoluției, naiba mai știe, ne țipă într-o ureche și ne iese, răsuflat, pe cealaltă, la fiecare sfârșit de an. Mă rog…

6 medalii a câștigat Ștefan la Olimpiadele Internaționale de Fizică – 3 medalii de aur și trei de argint. La acestea se adaugă și 15 medalii obținute la Olimpiadele Naționale

Ne retragem, strategic, spre Centrul Vechi, într-o cârciumioară afumată. „Un ceai verde!”, comandă Ștefan, măsurându-mă, pe sub sprâncenele negre, din cap până-n picioare. Soarbe încetișor, cu mâinile împreunate pe bolul alb, licoarea fierbinte și începutul poveștii lui se topește în cuvinte simple: „Tatăl meu a terminat Politehnica, este inginer, dar are o pasiune nebună pentru fizică. Așa am intrat eu, încă din copilărie, în acest univers senzațional. Îl bombardam pe tata cu întrebări, cu probleme, până m-a sedus definitiv această știință. Mama, medic, a suferit un pic. Ar fi vrut să mă îndrept către Medicină. Nici o șansă însă”.

„Curtat” de București, a părăsit Galațiul natal

Tânărul, considerat de profesorii de specialitate drept cel mai bun copil pe care l-a dat România în ultimii douăzeci de ani, se foiește, deranjat de fumul de țigară. Deschid geamul de lângă noi, iar Ștefan îmi oferă un zâmbet larg, un <mulțumesc> nerostit. „Printr-a cincea, m-am calificat atât la Naționala de Mate, cât și la Naționala de Info, iar într-a șaptea luam locul doi la Naționala de Fizică. În anul următor, reușeam să ating din nou faza națională la fizică. Ba chiar m-am clasat pe locul trei. De aici înainte, însă, drumul meu nu s-a mai intersectat cu Galațiul, orașul de baștină”. Ofertat de Liceul de Informatică din București, care i-a oferit cazare la căminul instituției, masă și bursă, Ștefan a lăsat în urmă orașul de la Dunăre, aterizând, cu arme și bagaje, pe Dâmbovița. „N-aveam ce să mai fac la Liceul Vasile Alecsandri din Galați, nu erau profesori care să mă îndrume la nivelul dorit de mine. Așa că, am acceptat transferul în Capitală. Mama a venit cu mine la București, pentru a-mi fi aproape”.

Rețeta succesului? Determinare, pasiune și ambiție. Dacă vrei să faci cu adevărat ceva, n-ai cum să nu reușești” – Ștefan Eniceicu – câștigător a trei medalii de aur la Olimpiadele Internaționale de Fizică

Alegerea lui Ștefan a fost corectă. În primii trei ani la Liceul de Informatică, a ocupat de tot atâtea ori primul loc la Naționalele de Fizică! Apoi, în 2014, cota gălățeanului a explodat. Aur la Olimpiada Internațională de Fizică din Kazahstan (Astana), argint și premiul special pentru cea mai creativă lucrare experimentală la Olimpiada Asiatică de Fizică. A urmat din nou aur – la Olimpiada Internațională de Fizică din 2015, organizată în India, la Mumbai, și premiul special pentru cel mai bun tânăr fizician al Europei! Visul lui Ștefan Dan Eniceicu începea să prindă contur.

Pregătire alternativă: 20 de ore pe săptămână

Dar care este rețeta de succes a acestui adolescent genial, care-și poartă medaliile la gât, înfășurate în drapelul României, la fel de firesc cum își îmbracă tricoul preferat, cu motive din „Războiul Stelelor”? „Stâlpii liceului unde învăț, doamna Ionescu și doamna Davidescu, m-au ajutat foarte mult și le sunt recunoscător. După cursurile obișnuite, facem pregătire alternativă, adică în jur de 16-20 de ore de fizică pe săptămână. Se întâmplă, în special, în perioada concursurilor importante”. Chipul meu gânditor îl obligă, probabil, să aprofundeze subiectul: „Să știți că nu sunt atât de multe ore suplimentare. Vorbeam cu elevii chinezi pe care-i întâlneam la Internaționala de Fizică și știți ce mi-au spus? În China, orice tânăr calificat la o competiție de asemenea anvergură este scutit un an de școală. Stă acasă și, de la opt dimineața până la șapte seara, aproape zilnic, studiază fizica sau materia la care excelează. Nu-i mai pisează nimeni cu alte discipline. Deci, rețeta succesului? Determinare, pasiune și ambiție. Dacă vrei să faci cu adevărat ceva, n-ai cum să nu reușești! Important este să faci ce-ți place, să nu te oprești niciodată, indiferent de eventualele descurajări ale oamenilor din jurul tău”.

Ștefan tace câteva clipe – imediat după ce-l întreb despre rolul educației într-o societate. Își adună gândurile și, mai matur decât m-aș fi așteptat, izbucnește: „Pentru mine, educația a avut, până acum, un dublu rol. M-a ajutat să mă integrez în societate, adică să-mi fac o primă impresie asupra lumii în care trăiesc. Apoi, mi-a creat această deschidere, această posibilitate de a descoperi ceea ce-mi place și ceea ce vreau să fac în viață”. Un zâmbet răzleț îi estompează cele două cute mici din mijlocul frunții, ca să-i înflorească – mai mult o părere – în colțul gurii: „Am fost și eu profesor, ca să spun așa, am predat elevilor care se pregăteau pentru concursurile internaționale, le-am împărtășit din experiența mea. Mi s-a părut groaznic de greu să fii profesor, să oferi educație oamenilor”.

Banii americanilor și obligațiile lui Ștefan

Care-i povestea cu Harvard, universitatea americană cu cel mai mare buget din lume care stă cu ochii pe cei mai promițători tineri de pe planetă? Ștefan ne elucidează rapid: „În vară, am primit o invitație din partea lor. Așa am decis să aplic la Harvard. Mi-au oferit o bursă completă, pentru patru ani de studiu, în valoare de 240.000 de $. Cazarea și masa sunt asigurate tot de ei”. „Și tu n-ai nici o obligație”?, întreb, uimit. „Ba da. Câteva ore pe săptămână trebuie să lucrez pentru ei, la diferite proiecte. Oricum, n-am obligația de a rămâne acolo după absolvire. Eu chiar mă gândesc să revin în România. Sunt convins că, în anumite condiții, țara noastră poate fi schimbată în bine”. Mă binedispune optimismul lui contagios. Ștefan n-a susținut încă Bacalaureatul dâmbovițean, dar l-a „bifat” deja pe cel american, pe care-l și ironizează ușor: „Bac-ul lor – SAT se numește acest examen peste Ocean – conține trei secțiuni. Proba scrisă – în care trebuie să argumentezi, în 20 de minute, – motivele pentru care ai ales să studiezi la instituția respectivă. Apoi, proba de citit în limba engleză și – ultima – testarea cunoștințelor matematice. Ultima e la nivelul clasei a șasea în România”.

Dar BAC-ul nostru? „Este structurat aiurea. Se pune prea mult accentul pe învățatul mecanic, mai ales la materiile umaniste. Ar trebui să se stimuleze mai mult gândirea proprie. Când mă gândesc câte comentarii și analize literare am de tocit…”.

Revenim la Harvard, la visul american, la tipare, la fuga tinerilor deștepți ai României… Mai ales că-mi vine greu să cred că adolescentul din fața mea va rezista ispitelor de peste Ocean și va reveni în țară. Ștefan mă privește calm pe sub arcul sprâncenelor negre: „Pentru mine, nu există visul american, ci doar visul meu – acela de a face, atât cât pot, o lume mai bună. Să știți că acest vis al meu poate fi împlinit și din România”. Mă emoționez precum o băbuță lăudată de preot, pentru cumințenia ei, în fața sătenilor, la o slujbă caldă, într-un sătuc de munte. Ștefan pare atât de matur și de sigur pe el… Să fii sănătos, copile, să-ți vezi visul cu ochii! Pentru că visul tău este, cu siguranță, și al nostru.

Spune-ți și tu povestea! Scrie-ne la contact@oamenidepoveste.ro!

„Mă simt deja bătrân, mi-e greu să țin pasul cu tehnologia”

Ștefan Eniceicu vorbește, detașat, despre progresele științei, dar și despre rolul Fizicii în viața noastră.

„Acum zece ani, nici nu știam ce-i ăla iPhone, acum ni se pare un obiect util și atât. Vă dați seama cât de repede se schimbă lumea grație tehnologiei?”. Întrebarea lui Ștefan este îndreptățită. Nu-l întrerup însă, pentru că tocmai s-a lansat într-o prezentare a materiei sale preferate: „Fizica ar trebui să ne facă viața mai ușoară și chiar ne-o face. Temerea mea este să nu ne-o facă atât de ușoară, încât să devină plictisitoare. Înainte pierdeai o grămadă de timp să afli o informație, existau chiar și meserii în acest sens. Acum, cu un simplu click, ai aflat tot ce-ți trebuie, rapid și eficient”.

Va face cercetări în domeniul informației cuantice

Lecția continuă, la alt nivel: „Nu se știe dacă Universul este sau nu infinit. Sigur e doar că acesta se află într-o continuă expansiune. Tot fizica va ajuta la descoperirea legilor fundamentale ale Universului. Mie îmi place, însă, alt domeniu, pe care-l voi studia și la Harvard. E legat de informația cuantică. Vreau să ajut, prin cercetarea mea, la perfecționarea calculatorului cuantic. Acest computer este de mii de ori mai rapid decât unul obișnuit, folosește qubiți – nu biți, ca cele clasice – și rezolvă probleme mult mai complexe”.

Pledoaria lui Ștefan pentru științele exacte nu s-a încheiat: „Un alt domeniu de cercetare interesant ar fi cel energetic. Descoperirea resurselor alternative – fuziunea nucleară, de exemplu – este prioritară pentru viitor. În prezent, s-a reușit obținerea energiei nucleare, doar că producerea ei costă mai mult decât avantajele oferite. Și aici mai este de lucru. Când se va reuși obținerea unui raport performant – gata! – se va revoluționa inclusiv modul de gândire al oamenilor. La fel și cu mașinile electrice. Tehnologia există deja, doar că implică niște costuri uriașe. E nevoie mai întâi de o infrastructură adecvată, cu stații unde să-ți alimentezi automobilul… Problema e că ar dura zeci de ani să amortizezi investiția. În orice caz, odată și-odată, petrolul se va termina, iar atunci – vrând-nevrând – vom trece la atutomobilele electrice”.

E clar, tânărul domn din fața mea ar putea să vorbească ore în șir despre știință. E captivat de legile ei, mai ales de cele nedescoperite încă… Nu-l mai întreb dacă noțiunea de timp chiar există sau este doar o iluzie de serviciu a muritorilor. Concluzia lui Ștefan mi se pare logică, deci, mai potrivită: „Mă simt deja bătrân, mi-e greu să țin pasul cu tehnologia”.

Citește Dante și se dă în vânt după scufundări

Ștefan Eniceicu nu-și închină tot timpul fizicii. „Îmi place să înot, să fac scufundări și să joc baschet. Muzica preferată? În funcție de stare. Lecturi de plăcere? Acum citesc Infernul, de Dante (n.r. – o parte a poemului Divina Comedie). În afară de fizică, îmi mai plac informatica, matematica, politica și psihologia”, ne-a dezvăluit Ștefan.

Trei trăsături esențiale ale poporului nostru

Ștefan Eniceicu e convins că poporul român este unul de calitate: „În toate țările în care am fost, pentru diferite concursuri, am observat că oamenii ne apreciază. Personal, cred că formăm un popor prietenos, relaxat și competitv. Bine, asta cu relaxarea nu se aplică și pentru bucureșteni. Ei trăiesc după un alt ritm, mult mai intens”.

„Decât să merg la studii în Anglia, mai bine rămân la noi”

Întrebat de ce nu a aplicat și la o universitate celebră din Marea Britanie sau din Franța, Ștefan a oferit un răspuns uluitor: „Decât să merg la studii în Anglia sau în Franța, mai bine rămân la noi. Universitățile lor sunt la un nivel scăzut. Păi, știți că, pentru a fi admis la o facultate din Marea Britanie, de exemplu, trebuie să dai întâi un interviu. Eh, interviul acesta este, de fapt, un șir de teste penibile, cu probleme extrem de simple, un fel de formalitate inutilă. Sistemul lor de învățământ uniformizează valorile, pe când la noi sunt promovate elitele”.

••• material apărut și în Evenimentul Zilei •••