Ivan Patzaichin bea vin roșu cu cola

„A fost cu bere și nu mi-a plăcut deloc!”

Crescut până la 16 ani în deltă, printre lipoveni aspri, pentru care „votca era temelie și mâncarea fudulie”, Ivan Patzaichin nu s-a lipit însă de năravurile mult-încercaților săi consăteni. Poate și pentru că, atunci când a părăsit meleagurile natale, abia îi mijise mustăcioara sau doar pentru că, ulterior, a urmat o carieră sportivă, „Amiralul” a preferat întotdeauna băuturile dulci, „întăritoare”.

„Prima băută mai grea, așa, s-a consumat într-un cantonament. Să tot fi avut vreo 18 ani… Sau 17? Nu mai țin minte exact. Cert e că am băut bere, multă bere… Mi s-a părut amară. Nu mi-a plăcut deloc. Nici nu vreau să-mi mai amintesc cum m-am simțit a doua zi”. Băutele lui Ivan Patzaichin, mai ales cele din perioada de tinerețe, când aproape orice om se poate lăuda cu isprăvi nemaipomenite, sunt rare. „Să știți că nu le aveam cu băutura. Și mai târziu, când devenisem bărbat în toată firea, pe la petreceri consumam lichide dulci. Eu eram cu florio, cu martini… De fapt, și acum, eu amestec vinul roșu cu cola. E, ca să zic așa, băutura mea preferată”.

Vin cu suc, la tata-socru

Legat de mitul conform căruia lipovenii sunt mari amatori de tării, de „apșoară” (n.n. votcă) în special, Patzaichin ține să facă o precizare: „Oamenii deltei mai beau câte o votcă, pentru că duc o viață grea. Muncesc enorm să-și câștige pâinea. Chiar și așa, sunt oameni deosebiți. Nu i-am judecat niciodată pentru asta și nici n-o s-o fac. Îi respect prea mult”. În încheiere, cel mai mare canoist din lume ne-a mai făcut o dezvăluire:

„Țin minte cum mă <vâna> socră-miu, de la Ploiești. <Hai, mă!>, îmi zicea. <Când vii să facem și noi o băută serioasă?>. Îi tot promiteam că mă duc și, până la urmă, n-am mai avut scăpare. După un concurs important, Mondial, Olimpiadă, nu mai știu, ne-am pus pe treabă. El, dă-i cu țuica, dă-i cu aia, dă-i cu aia… Eu – pauză la tărie. Mâncăm, apoi trecem la vin. El – șpriț, erau sifoane mari din sticlă, cu plasă. Cu țuica n-a zis nimic, dar când a văzut că pun pepsi în vin, m-a luat la rost. <Ivane, păi tu strici băutura, mă. Cum adică? Pui sirop în vin și apoi vii să ciocnești paharul cu mine?>. Nu se supăra cu adevărat niciodată, mai ales că-l avea, de obicei, partener și pe tata. Cu el n-avea cum să se plictisească”.