Interviu cu academicianul și reputatul critic literar Eugen Simion

„Politica românească tratează cultura națională ca pe o piesă de schimb în aranjamentele dintre partide”

Eugen Simion este un chirurg fin al ideilor. Sub pana sa, cuvintele se încheagă firesc, într-o simfonie care încântă, mustră sau te pune pe gânduri. Dialogul de mai jos stă mărturie.

Oameni De Poveste: Avem, în momentul de față, un scriitor de mare valoare, cu care să ne mândrim la nivel internațional?

Eugen Simion: Trebuie să ne mândrim, cred, cu literatura pe care o avem azi sau ieri. Francezii n-au azi un mare prozator și nici, după câte îmi dau seama, un mare poet. Dar îl au pe Proust și pe Baudelaire și vorbesc tot timpul de ei, nu-i scot din manuale și nu-i batjocoresc cum facem noi, de exemplu, cu Eminescu. Doi mari prozatori de azi, Breban și Buzura, au ce spune generațiilor tinere, dacă, bineînțeles, îi mai interesează literatura… Dacă nu, vorba ceea, nu….

Ce opinie aveți despre activitatea literară a lui Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai mediatizați scriitori de la noi? Pare să nu scape unei supradimensionări nejustificate. E vorba de marketing sau este, pur și simplu, valoros?

După brexit, Europa se dovedește de tot confuză, disperată și rău prevestitoare ca o amantă părăsită

Am scris în Scriitorii români de azi, IV (1993) un capitol despre poetul Mircea Cărtărescu și, separat, despre volumul de nuvele (Visul), excelent. Articolul a fost refuzat de cenzură și n-a apărut decât în ianuarie 1990. Regret că, azi, acest talentat scriitor a devenit un produs mediatic.

Se poate trăi decent din scris, stimate domn?

Nu.

Scandalul tezelor plagiate: „O comedie tristă”

E plină-ochi lumea politică românească de doctori, conferențiari și asistenți universitari. Ce părere aveți despre scandalul tezelor plagiate? Cum s-a ajuns aici și cum putem stopa această situație ridicolă, această schimonosire a adevărului?

O comedie tristă. Dar, vă atrag atenția, sunt și doctoranzi onești și doctori meritoși. Nu trebuie să blamăm categoria și nici să desființăm această formă de pregătire intelectuală superioară. Ca să punem ordine în sistem, trebuie, cred, să selectăm corect pe conducătorii de doctorat.

Ați fost profesor o viață întreagă. La ce nivel sunt, acum, pedagogii copiilor și nepoților noștri?

Vălul duioșiei, domnule Florian Saiu. Treci, te rog, peste această chestiune.

Ce-a creat Spiru Haret (n.r. – în educație) a reușit să distrugă neoliberalismul nostru postcomunist aberant și agresiv față de valorile spiritualității naționale

Bine, să schimbăm registrul. Ce este râsul?

Un alcool al gândirii, zicea cineva. O formă a inteligenței și a bunătății, îmi vine să-ți răspund. Am scris o carte despre Creangă (Cruzimile unui moralist jovial) în care am încercat să definesc râsul (umorul) lui greu de determinat.

Care este ultima carte excepțională pe care ați citit-o?

Toate scrierile lui Kogălniceanu despre care tocmai scriu, acum, cu o curioasă bucurie a spiritului meu critic. Ce om extraordinar, ce pedagog al națiunii, ce scriitor fin este fiul băbacăi Ilie Kogălniceanu…

Dezinteresul Europei pentru culturile naționale

Ce activitate desfășurați în prezent?

Ce-am făcut și până azi, de 60 de ani. Scriu o carte, nu-ți spun cu ce temă pentru că sunt superstițios. La Institutul „G. Călinescu” pregătim ediția a II-a din Dicționarul General al literaturii Române, în opt volume. O operă epuizantă, necesară. Toate institutele de specialitate ale Academiei Române sunt angajate în acest proiect de interes național. Iată, de exemplu, ce fac dincolo de proiectele individuale…

Ce părere aveți despre politica Europei în legătură cu valurile de migranți care copleșesc Occidentul? Cum va influența această politică structura culturală a bătrânului continent?

Europa se dovedește nepregătită în fața acestui exod biblic. Iar, acum, după brexit se dovedește de tot confuză, disperată și rău prevestitoare ca o amantă părăsită. Sunt, în continuare, un român-european, cred în această construcție politică, dar remarc și eu că mecanismele ei nu funcționează bine. Politica europeană nu arată nici un fel de interes pentru culturile naționale, iar politica românească tratează cultura națională ca pe o piesă de schimb în aranjamentele dintre partide.

60 de ani s-au scurs de când Eugen Simion se află în slujba cărților. De-a lungul acestei prodigioase activități a scris, a editat sau a coordonat zeci de mii de pagini

Care este cea mai mare realizare a omului Eugen Simion?

Cum nu sunt un om vanitos, ci numai un spirit orgolios (un orgolios care crede în moderațiune și bun simț) ți-aș răspunde astfel: dacă critica pe care am făcut-o până acum și pe care sper s-o fac, în continuare, cu mila lui Dumnezeu, va interesa și de aici înainte, atunci aș putea zice că n-am pierdut degeaba timpul în istorie…

Educația românească – încotro?

În derivă. Într-o eternă reformă, care mai de care mai dezastruoasă. Ce-a creat Spiru Haret a reușit să distrugă neoliberalismul nostru postcomunist aberant și agresiv față de valorile spiritualității naționale.

Definiția dragostei

Care sunt scriitorii preferați ai academicianului Eugen Simion?

Literatura română, de la Neagoe Basarab până azi, este preferința mea. Nu mai citesc cărți și autori, citesc și eu de la o vreme, ca G. Călinescu – literatura română. Fac de două decenii o serioasă cură de clasici. Spiritul meu critic iese întărit. Descopăr cu uimire că, după marii critici, sunt încă multe de spus despre literele românești…

Ce notă i-ați da bunicului Eugen Simion?

De abia învăț să fiu un bun, destoinic buni. O meserie grea, te asigur. Și splendidă…

Ce este dragostea, stimate domn?

Mai ai întrebări de acest fel? Întrebări imposibile?! Rămâne să mă chestionezi și în privința lui Dumnezeu… Dragostea? Este ceea ce ne ține pe pământ și ne împacă de cele mai multe ori cu răul din om. Dragostea? O inteligență a inimii și bunătatea supremă a inteligenței spiritului… Să-ți mai spun? Neagoe Basarab spune fiului său Teodosie că iubirea face pe om să poată vorbi cu îngerii… Mă opresc aici. Nu înainte însă de a completa că, pentru a putea vorbi cu îngerii, omul trebuie să învețe limba lor. Și limba lor este limba bunătății sufletului.

Despre lichidarea Academiei Române

În afară de Academia Română, la noi mai există „n” așa-zise academii, o aberație care nu poate fi justificată, generatoare de supoziții privind interesele din spatele acestor organizații misterioase. Chestionat pe marginea acestei triste realități, academicianul Eugen Simion ne-a oferit un răspuns pe cât de sincer, pe atât de dur: „Când vrei să lichidezi ceva, o instituție, o lichidezi fie prin agresiune directă, fie prin înființarea unor instituții-surogat care s-o asfixieze. Este ceea ce se face – nu de azi, ci de pe vremea Elenei Ceaușescu – cu Academia Română. Azi oamenii politici fac acest lucru cu mai mare temei și, după cum observi și d-ta, au succes. Ce-ți spune dumitale „Academia Oamenilor de știință”, de pildă? Ce rost are ea în lumea românească de azi?”.

3 poeți români meritau Premiul Nobel pentru literatură

Întrebat ce scriitori români ar fi meritat, de- alungul timpului, Premiul Nobel pentru literatură, venerabilul critic literar Eugen Simion n-a stat prea mult pe gânduri: „Arghezi în primul rând, Nichita Stănescu și Marin Sorescu după el”.

Spune-ți și tu povestea! Scrie-ne la contact@oamenidepoveste.ro!

Portret de excepție pentru colegul de bancă Nichita Stănescu

Eugen Simion și Nichita Stănescu

L-ați cunoscut pe Nichita Stănescu de la 11 ani, ați fost colegi de bancă în liceu și prieteni până la sfârșitul lui prematur. Cum era omul Nichita, alintat „H” de amici?

La 11 ani, Nichita Stănescu era așa cum l-am descris deja în paginile la care te referi (Îți spun așa pentru că am aflat de la d-ta că ești ploieștean și, mai mult decât atât, ești absolvent al Liceului „I.L. Caragiale”, liceul nostru). La 11 ani era un băiat sociabil, cam voluminos pentru această vârstă, deștept, înconjurat mereu de amici gălăgioși ca și el. La 18 ani, Nichita Stănescu era un tânăr frumos, blond, talentat (își făcuse deja faimă de poet – autor de balade în stil Topîrceanu), tot volubil, însoțit, acum, de o colegă de la Liceul de fete, un tânăr – pe scurt – seducător, inteligent foc și deloc arogant. Făcea caricaturi la gazeta de perete și pe care le semna, repet, „H”, de la Hristea (Stănescu Hristea Nichita). Nu suferea (sau nu arăta) bolile genialității tinere: nu manifesta interes major pentru filozofie, nu era mistic, nu era pesimist, dimpotrivă, avea o mare plăcere (o zgomotoasă plăcere) de viață. Pe scurt: un tânăr genial nerevelat încă, atipic. Așa a rămas până la sfârșit (în ceea ce privește caracterul lui atipic, modul lui de-a fi; un om complex, peste măsură de inteligent).

La 18 ani, Nichita Stănescu era un tânăr frumos, blond, talentat (…), tot volubil, însoțit, acum, de o colegă de la Liceul de Fete, un tânăr – pe scurt – seducător, inteligent foc și deloc arogant

„Nichita a înnoit poezia românească”

Nichita Stănescu a scris și un număr important de poezii care ridicau în slăvi noua orânduire. Au aceste versuri valoare literară sau rămân o pată în istoria personală a lui Nichita?

Nu, nu ai deloc dreptate. În volumul de debut sunt câteva poeme pe teme circumstanțiale (fără ele cartea n-ar fi putut apărea în vecii vecilor!) și atât. Roșu vertical, volumul de mai târziu, acela pe care i-l reproșează procurorii morali de după 1990, este o carte autentică de poezie. Recitește-l, te rog, și te vei convinge. Apropo de loc (pământ) și de tema identității. Poemul Un pământ numit România tocmai la acest spațiu sacru, mitic – dacă vrei – se referă. Așa că Nichita Stănescu „n-a ridicat în slăvi” –  cum zici – noua orânduire. A făcut altceva până la 50 de ani, când s-a grăbit să părăsească această lume complicată: a înnoit poezia românească. După Arghezi, Nichita Stănescu este poetul care i-a schimbat limbajul și substanța. A pregătit-o, cu neomodernismul lui, când ludic, când metafizic, când metalingvistic (adică prin necuvintele lui) să treacă în postmodernitate… Cam aceasta este pata în istorie pe care a lăsat-o acest mare poet.

••• material apărut și în Evenimentul Zilei •••